Monolog : Cum ar fii fost

( ”Cum ar fii fost daca eram mai umana ,mai vie ,mai efemera ?”)

In lume fiecare persoana are un ADN diferit , o fire diferita , o anumita sensibilitate aparte , anumita stare de efemeritate de care ne indragostim ca nebuni. Eu sunt un amalgan de nebunie ,de tristete ce imi curge prin vene si prin maduva oaselor . Sunt formata din fibre prea sensibile , prea subtiri. Si parca sunt pe cale sa ma frang daca m-ai atinge . Sunt un fir de viata in lumea asta plina de fire de praf. Si uneori imi privesc defectele ,nu ca pe niste calitatii, ci ca pe niste lucruri prea defecte pentru sistemul numit omul. Cum ar fii fost daca eram mai umana ,mai vie ,mai efemera ? Probabil nu visam atat , nu mai eram un vis ce as vrea sa devina realitate , probabil as fii stiu sa pun in practica fiecare sentiment uman de la cel mai bun la cel mai rau ,probabil as face pe toata lumea sa se indragosteasca de efemeritatea mea , cea pura ,cea normala , dar din pacate sistemul uman ce reprezint ,in cazul meu , a dat eroare .

( Cum ar fii fost daca cine nu ma doreste sa ma fii dorit cum i-am dorit eu?”)

In lumea normala cand doresti pe cineva ,acel cineva nu te doreste …si viceversa . Si din pacate , lumea ar trebui ca acest aspect la mine face parte din normalitatea sistemului uman . Si adesea ma intrebam de ce nu e posibil? Ce am au diferit de ceilalti ? Eu de ce nu sunt destul de buna ? Iar primul mi-a zis ca visez prea mult ,ca reprezint mai degraba ceva mult prea fantastic decat real . Un al doilea m-a frant prea tare ,incat anumite bucatii au disparut in vantul aprig si s-au facut praf. Imi spunea ca sunt prea naiva pentru a fii un om normal. Un al treilea m-a facut sa devin o vorba in vant , un amuzament specific inuman . Un al patrulea cauta in mine o alta persoana , una care inca ii era amestecata in ADN-ul propriu. O a cincea persona m-a facut sa imi scot la lumina demoralizarea proprie. Un paradox nebun intre :sunt buna sau sunt rea . Si pana la urma sa realizez ca sunt prea rea . Dar sunt raul benefic din lume . Nu am fost dorita de niciunul si ma intreb cum ar fii fost daca cine ma doreste sa ma fii dorit cum i-am dorit eu? Paradoxal tot raul e inspre bine .

(”Cum ar fii fost daca nu as fii ranit pe nimeni ?”

Viata in ziua de azi e prea complicata ca sa fie inteleasa de oamenii , pana la urma ce sunt ei ? Niste fire de viata care la inceput de furtuna sunt suflate si trec . Se duc unde vezi cu doi ochii sau mai departe si dispar . Tot ce mai ramane din ei e amintirea , ca candva ei au fost totul ,au fost cei care au creat amintiri si pe care tot ei le-au distrus . Si oamenii ranesc cel mai mult prin amintirea lor . Azi poate ar fii fost ceva frumos care a doua zi ar fii distrus prin a fii ceva rau . Ma intreb de un atatea paradoxuri , oamenii sunt constienti ca tot ce ii inconjoara ,chiar si ei sunt un paradox de fapt? Cum ar fii fost daca nu as fii ranit pe nimeni ? Probabil as fii fost o amintire frumoasa , placuta pe care ai vrea mereu sa o atingi cu sistemul nervos si cerebral . Sunt cel mai defect paradox , am ranit mai mult decat am facut bine si regret .

(” Cum ar fii fost daca nu aveam asa de multe regrete ?”)

Din cate regrete sunt in toata lumea,ale mele sunt cele mai puternice , mai dese ,mai conturate in propriul haos . Cum ar fii fost daca nu aveam asa de multe regrete ? Probabil as vedea lumea altfel , as incerca sa schimb ciclul sistemului propriu uman . As fii fost o amprenta in firul vietii si as fii stralucit . Dar pentru ce sunt bune regretele daca nu inveti ceva din ele ? Probabil iti e prea greu sa accepti lumea , sa te accepti pe tine ,incat sa nu mai regreti asa de mult .

(”Cum ar fii fost daca eram mai curajoasa ?”)

Eram un sistem uman perfect . Eram vie …