Monolog: Salvarea

(Cred ca era prea rece afara,incat oamenii sa mai viziteze teatrul pustiu. Desi spectacolele continua , protagonista alegea sa le tina in propria ei liniste , doar paznici fiind martori la starile ei, plus un nou personaj aparut brusc in peisaj. )

Cred ca niciodata nu as putea explica sentimentul de nebunie,cum a luat nastere in mine, ce l-a provocat sau daca vreodata o sa ma mai vindec . Daca m-ati fii intrebat daca am scapare acum ceva timp ,as fii raspuns ca nu. Desi in vizitele mele la psihiatru eram mereu singura ,de 2 saptamani insa ceva s-a schimbat. Erau sarbatorile si eu refuzam sa mananc ,sa vorbesc si sa mai am vreo interactiune cu realitate . Eram intr-o criza urata, zbiaram si loveam fiecare obiect din umila mea camera . Au dat buzna paznici , voiau sa ma sedeze , dar o voce i–a oprit. Le-a spus sa nu ma mai trateze asa , când mi-am ridicat privirea am vazut o persoana cam de inaltimea mea , imbracat frumos. Mi-a spus sa ma calmez,dar nu puteam, asa ca m-am ridicat si am vrut sa il lovesc, la care el pur si simplu m-a imbratisat . Si am inceput sa plang. De atunci era prezent la fiecare sedinta a mea , caci da ,am acceptat sedintele. Fiecare moment petrecut cu tanarul vindecat erau unice. Mi-a povestit cum si el a fost in situatia mea, cum il durea fiecare parte din corp ,cum il durea sufletul si mintea si ca da se poate pune in pielea mea fiind femeie si fiind mult mai sensibila decat un barbat. Insa ce nu stia e ca eu chiar ma vindecam, doar ca imi era frica, el e inca o persoana la care tin, dupa ce ma vindec daca pleaca ? Daca pur si simplu nu simte ce simt eu , caci prezenta lui e coplesitoare si ma imbata mai rau ca un vin vechi de 50 de ani?! Cum sa ii spun ca imi e frica de faptul ca nu sunt destul de buna pentru el? Caci oamenii de obicei de asta pleaca ?! Cum sa ii spun ca in timp ce stau in camera mea singura si el nu e in preajma mi se pare o eternitate ? Caci mereu imi spune ca ne vom vedea in fiecare zi ,dar uneori ”uita” de mine. Oare chiar asta imi e salvarea?

Daca m-ati intreba acum daca exista scapare ,as raspunde foarte sigura pe mine ca da.

(Protagonista se pune in sezut si asteapta , apoi brusc incepe sa planga , iar simtea,iar ii era frica si in plus era privita de persoana pe care s-a jurat ca nu o va mai lasa sa o vada asa.)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s